sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Tratamentul depresiei

     Depresia a fost recunoscută ca tulburare încă din antichitate: o dovedeşte papirusul
Ebers din Egiptul Antic (1550 IC), unul din cele mai vechi documente medicale din
lume; în acest papirus, este descrisa o "tulburare" de mâhnire (descurajare) severă,
echivalentă cu definiţia modernă a depresiei.
    Pe lângă referirile la depresie pe care le întâlnim în literatură, observăm şi că mulţi
filozofi, scriitori, politicieni, actori, cantareti sau oameni de ştiinţa au suferit de-a lungul
vieţii lor de perioade de depresie.
    Deşi în ultimii ani s-au făcut descoperiri majore cu privire la cauzele şi tratamentul
acestei tulburări, o mare parte din populaţie considera încă depresia ca fiind "o stare
mentală" din care poţi ieşi cu "un pic de voinţă", cu diverse tratamente naturiste sau
câteva vorbe bune din partea prietenilor.
   Oricât de bine intenţionaţi ar fi familia, prietenii sau cunoştinţele, trebuie să înţelegem
că depresia este o boală ce trebuie tratată cu seriozitate de către un medic psihiatru sau/şi
un psihoterapeut. Desigur, familia şi prietenii joacă un rol important în susţinerea
emoţională a persoanei cu depresie, astfel încât implicarea lor în tratarea persoanei cu
depresie (prin participare la anumite şedinţe de psihoterapie, prin întâlnirea cu medicul
psihiatru, etc.) poate fi de mare ajutor.

    Ce este depresia?! Depresia este o tulburare a starii afective, care duce la aparitia unei trairi de tristete sau de pierdere a sperantei pentru o perioada indelungata de timp. Fiind mai serioasa decat un simplu episod de tristete, de suparare sau decat o traire temporara de scadere a energiei, depresia poate avea un impact semnificativ asupra bucuriei de a-ti trai viata,
asupra capacitatii de munca, asupra starii generale de sanatate si asupra persoanelor apropiate.

    Abordarile terapeutice sunt de obicei mixte atat prin  psihofarmacologie si/sau
Psihoterapie.
     Tratamentul depresiei poate cuprinde administrarea de  medicamente antidepresive,
consiliere terapeutica, psihoterapie, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentala sau
combinarea celor doua modalitati de tratament( medicamentos si psihoterapic)
     Psihoterapia poate fi suficienta in cazul depresiei usoare sau moderate. In cazul in care
simptomele de debut sunt severe, cel mai probabil tratamentul initial va include atat
medicamente antidepresive cat si consiliere terapeutica. Terapia de familie poate fi de ajutor, persoanei respective si celor din jur, sa faca fata depresiei - terapia familiala, un tip de consiliere in care este implicata intreaga familie;
Terapii complementare cum ar fi terapia prin masaj, pot de asemenea sa ajute la obtinerea unei vindecari mai rapide si la imbunatirea calitatii vietii.
    Uneori este nevoie de mai multe incercari de a se gasi medicamentul si /sau tipul de
psihoterapie care sunt cel mai eficace la persoana respectiva.
  
 Abordarile  psihoterapeutice cele mai folosite sunt:
- terapia cognitiv-comportamentala, un tip de psihoterapie care invata o persoana cum sa aiba o viata mai sanatoasa prin modificarea anumitor modalitati de a gandi sau de a se comporta;
- terapia interpersonala, care pune accent pe relatiile sociale si interpersonale si pe problemele asociate cu acestea ;
- psihoterapia psihodinamica: care se bazeaza pe presupunerea ca persoana este depresiva datorita conflictelor inconstiente nerezolvate, adesea cu originea in copilarie;
- psihoterapia combinata, interpersonala si psihodinamica, ajuta pacientul care are derpresie produsa de doliu, conflicte interpersonale si tranzitii de rol: de exemplu depresia postpartum;
- terapia de tip problem-solving, care pune accent pe problemele actuale cu care se confrunta persoana respectiva si ajutarea ei in gasirea de solutii la aceste problem;
 - hipnoterapia, in care se lucreaza in special cu elemente de imagerie pentru a accelera schimbarea;
- psihoterapia integrativa, in care sunt imbinate mai multe forme si metode de psihoterapie, si este probabil una dintre cele mai eficiente forme de tratament pentru depresie, adresandu-se unui spectru larg de cauze ale depresiei.

Ce este Hipocondria?!


Hipocondria este o boala cronica care poate debuta la orice varsta, cel mai adesea la varsta adulta.
    Aceasta tulburare apare prin intensificarea simptomelor somatice, de cele mai multe ori dupa un eveniment stresant, dar vulnerabilitatea fiind deja existenta. In aceasta situatie evenimentul stresant are rol declansator.
    Cel mai adesea aceasta tulburare apare pe fondul unei structuri de personalitate cu tendite histrionice si/ sau dependenta.
     Influentele familiale si sociale sunt considerate ca fiind factori cauzali, atitudinea familiei si parintilor fata de starea de sanatate putand influenta concentrarea atentiei copilului si cresterea perceptiilor proceselor somatice.
     Exista o corelatie directa intre aparitia hipocondriei la varsta adulta si incurajarea adoptarii rolului de bolnav in copilarie. Interpretarea senzatiilor somatice ca periculoase, ca si exprimarea lor verbala,  este legata de contextual familial ( vezi copii cu mame hiperprotectoare sau crescuti de bunici cu probleme de sanatate ).
      Alte surse de vulnerabilitate pentru persoanele cu aceasta tulburare  sunt  abuzul emotional si/sau privarea de afectiune, motiv pentru care uneori, aceasta afectiune aduce beneficii secundare, cum ar fi atragerea atentiei membrilor familiei si prieteni sau eliberarea de responsabilitati.
       Prevalenta hipocondriei in populatia generala este de pana la 5% , cel mai adesea fiind intalnita la varsta adulta.
      De obicei persoanele cu aceste tulburari vin pentru alte acuze, cum ar fi : anxietate si/sau depresie, ori trimisi de medicii de families au specialisti pentru diverse acuze somatoforme fara cauza organica.
     Nu este apanajul vreunui sex, (barbati sau femei), norma de reprezentare fiind aproximativ egala.
     Daca ai alaturi o astfel de persoana cel mai important este sa fii informat despre aceasta tulburare cu influente atat asupra pacientului cat si a familiei , pentru a intelege cat mai bine acesta afectiune si implicit persoana care sufera.
     Este bine sa dai dovada de compasiune si suport tinand cont ca aceasta persoana chiar sufera si crede ca boala este reala.
     Important este sa nu-I intaresti aceste acuze, discutand despre boala , ci , incercand sa-I distragi atentia cooptand-ul in diverse activitati, crearea unei ambiante destinse, acordarea atentiei si intarirea sentimentului de utilitate prin implicarea in activitatile familiei, sustinerea pentru a merge la un medic psihiatru si la psiholog implicandu-te in planul de terapie oferindu-I suport .


                    Marinela Matei - articol publicat in revista "Psihologia Azi"- februarie2008